Capitolul 1. Concepte teoretice

              Etica afacerilor este o disciplină nouă care oferă un teren deosebit de fertil pentru dezbateri publice, forumuri, articole, dizertaţii etc. La unele şcoli de business, precum şi în programele de masterat, a fost introdusă etica, ca disciplină de studiu, fără să se urmărească neapărat formarea unor cetăţeni model, ci în intenţia  mai degrabă de a-i avertiza pe studenţi asupra implicaţiilor sociale ale unor decizii de afaceri.

            Etica afacerilor defineşte un sistem de principii, valori, norme şi coduri de conduită, în baza unei filosofii a firmei, care se impun ca imperative morale inducând obligativitatea respectării lor. În bună măsură codurile etice şi de comportament îşi integrează valorile morale ca atare, deşi, acestea devin funcţionale şi credibile numai în măsura în care sunt asociate obiectivelor afacerii.

            Etica afacerilor poate fi considerată un domeniu de studiu aplicativ al eticii, cu privire la determinarea principiilor morale şi a codurilor de conduită ce reglementează relaţiile interumane din cadrul organizaţiilor şi guvernează deciziile oamenilor de afaceri sau ale managerilor.

Etica în afaceri vizează, printre altele,  atitudinea, conduita corectă şi onestă a unei firme faţă de angajaţi, clienţi, comunitatea în care acţionează, investitori, acţionari, etc. Dimensiunea etică a unei afaceri poate viza tendinţele oricărei firme şi a angajaţilor săi, de a respecta cu stricteţe legile, actele normative referitoare la:

Ø  calitatea produsului;

Ø  siguranţa muncii;

Ø  practici corecte de recrutare a personalului;

Ø  practici corecte de marketing;

Ø  practici corecte de vânzări;

Ø  modul în care se utilizează informaţia confidenţială;

Ø  implicarea în problemele comunităţii în care operează firma;

Ø  atitudinea faţă de mită;

Ø  atitudinea faţă de comisioane ilegale acordate în scopul obţinerii unor facilităţi, etc.

            Raţiunea  oricărei afaceri induce subiecţilor participanţi, fie că sunt din interiorul ei, fie că se află în tangenţă sau complementaritate cu ea, un comportament  etic  corespunzător standardului de valori proprii, şi care vor   include  oricând elemente prezentate mai sus.  Interesul pentru un comportament moral în lumea afacerilor este vechi. Ceea ce ştim, din perspectivă istorică, este că acest interes a început în cea mai avansată societate comercială de acum cinci mii de ani, în Sumer. Grecia Antică manifesta deopotrivă interes pentru teoria economică şi pentru valorile şi normele morale implicate în schimburile economice. Aristotel făcea distincţia între oeconomica (gospodărire privată, cu scopuri familiare) şi hremastica (schimburi economice a căror scop este profitul). Prima practică avea o încărcătură etică, cea de-a doua avea o singură dimensiune: cea a profitului. Este o ocupaţie pur egoistă. Schimburile comerciale, activitatea cămătărească au avut mereu aceeaşi interpretare: ocupaţii lipsite de dimensiune morală, cu utilitate pur economică.

Negustorii trecutului erau în genere stigmatizaţi ca lipsiţi de respectabilitate, cu îndeletniciri neonorabile justificarea creştină a unei astfel de percepţii era dată de relatarea din Noul Testament asupra alungării negustorilor din Templu, precum şi de reluare a acestei idei în scrierile teologice. Să nu uităm că, în acea vreme unica morală admisă în lumea europeană era cea creştină. Nu exista o morală a vieţii publice, desprinsă de conotaţii religioase. Câteva exemple în această perspectivă le-au reprezentat breslele şi ghildele medievale care aveau propriile lor coduri morale.